Descarcare esuata

Vreau sa scriu ca sa ma descarc. Nu stiu despre ce sa scriu. Stiu doar ca eram si sunt pe un drum in care mi-am propus sa nu mai functionez ca un robot si sa simt, sa oberve tot ce se intampla in jur, sa descifrez semnele care imi apar in viata 24 din 24. A fi constient cica ii zice. A te gasi pe tine insuti,a scapa de inhibitii, frica, anxietate, regrete, mustrari de constiinta, a trai in prezent. Prezentul meu acum este extrem de afectat de un factor extern sinelui care ma pune la incercare. Simt ca nu pot trai cu un nod in gat, vreau ca tot ce se intampla acum sa aiba o finalitate, cat se poate de repede. Fuck fuck prea multe ganduri...o sa o las balta. stiu ca se poate termina repede si mor ca nu depinde de mine. Nu stiu ce sa fac. vreau sa nu fac nimic si sa nu imi pese. sa nu fac nimic sa imi vad de viata sa nu imi pese.

Cate am omis? Dar tu?

O dimineata la fel ca oricare alta..mi-am spus cand m-am trezit. Nu eram incantata ca am deschis ochii, nu ma bucura faptul ca respir, ca afara e lumina,ca mi-era foame si ca traiesc. Banal. Bineinteles ca gandurile astea mi-au aparut dupa cateva ore, caci atunci cand mi-am inceput ziua luam totul ca atare. Mai tarziu m-am dezghetat. Mi-am luat tatal afara, vorbisem de cu seara sa mergem la Muzeul National Militar. Ce insemna pentru mine aceasta iesire cu tata: ies si eu afara, ma aerisesc(am petrecut o saptmana la birou, in cafenele si alte carciumi) iese si tata afara si nu se plictiseste azi il scot din casa pentru ca nu am mai facut asta de mult prea mult timp(imi parea ca este o obligatie) o sa ma coste 12,5 lei.uhuuu Ce a fost de fapt iesirea la muzeu: am circulat neregulmanetar, adica fara bilet cu ratb-ul: Ma scoti la vanatoare fara munitie am petrecut peste o ora calatorinf prin istorie(ce imi amintesc, ce cred ca stiu, doar poate nu stiu, cine stie) am observat o evolutie a stilului vestimentar,a profesiilor adiacente ce au aparut din cauza sau datorita razboiului(preot, asistenta medicala), ierarhie-organizare-interese personale vs dincolo de propria persoana si asa mai departe. Cercetasii romani limba slavona, limba romana>>multe cuvinte pe care nu le folosim desi sunt atat de frumoase si de muzicale ciondaneala cu tatal meu pentru ca altfel nu se poate, dar finalizata cu o discutie deschisa, sincera si mers brat la brat pe Plevnei. a costat 25 de lei pentru ca am vazut si toate expozitiile din spate>aviatie, uniforme, armament & cadouri de la regine, printese minunat lucrate, un domn amabil si slabut care ne-a aprins luminile si muzica clasica, vorbindu-ne despre copii lui=exponatele din sala in care el este responsabil. Despre parinti, bunici, timp si fericire intr-un alt post pe viitor(sau prezent cine stie?) PS>Recomand cu drag muzeul, e deschis de marti pana duminica, 2,5 lei pentru studenti si elevi...pe scurt. Pe lung, bucurati-va de calatorie.

Tulbure

Am obosit. Nu reusesc sa imi focalizez atentia pe ce conteaza pentru mine. Nu reusesc sa fiu calma. Ma agit fara niciun sens. Imi spun ca vreau sa fac aia si aia si aia. Lista de probleme: sa fiu mai persuasiva sa imi gestionez mai bine timpul sa imi gasesc mentori sa stick around with oameni care ma ajuta, de la care pot invata si cu care pot face chestii tari sa citesc chestii practice, nu bullshit sa nu mai traiesc in haos sa nu mai fiu teroeticiana si atat sa pictez si sa tai si sa indoi sa fac sport sa mananc sanatos sa scap de obsesii sa nu mai pierd noptile in oras sa nu mai fiu obosita Ce e important nu exista. Depinde de importanta pe care o acord eu anumitor lucruri. Cele mai importante 3 lucruri din viata mea? Habar nu am. Stiu ca una din ele este pacea interioara. Mi-o doresc, nu reusesc sa ajung la ea. Tocmai am zis ca nu ma pot calma. Vreau toate astea pentru mine. Si daca vreau pot sa o fac. Totusi, care e treaba cu mine. De ce nu ma apuc? nu imi doresc cu adevarat?Nu e ceea ce vreau...inca? Inca vreau haos si cred ca e cool sa fii complicat ca om?Pentru ca celor din jur le plac oamenii dubiosi si complicati? Nu e asa. Mie imi plac oamenii simpli, stapani pe sine, care stiu ce vor. Oameni care au reusit ceea ce vreau si eu sa reusesc. Sa isi gaseasca pacea. Oare asta e idealul meu? Nu ma las iar influentata? Poate mi-e bine asa si nu imi dau seama? Nu cred, doar vreau mai mult. Asta e tot.

Prima decizie. Stralucire

M-am intors pe firul vietii,am facut legaturi intre oameni, intamplari  si am ajuns la prima mea decizie.On my own. Prima oara cand parintii nu au decis pentru mine a fost cand mi-am ales liceul unde o sa invat.Pana atunci tata m-a dat la tenis si ii sunt ultra recunoscatoare pentru asta; nu stiam ce vreu sa fac cand eram mica(nici acum, dar nu e o problema).
Revin la prima decizie.Consider ca alegerea Lazarului este cea mai buna alegerea a vietii mele de pana acum. De ce? Pentru ca de acolo a inceput totul. Chiar daca simteam ca nu fac parte din lumea aia totusi era un fel de spatiu plin de arhetipuri: intalneam acolo imagini dezirabile, erau imaginile la care voiam si eu sa ajung. Voiam sa fiu o imagine. Intr-adevar atunci imi doream sa am si eu skateshoesi si conversi si sa am parul tuns misto si sa fiu cool. Dar asta imi doream eu. Lazarul a fost pentru mine un ghid in viata. Mi-am dorit sa fiu si m-am regasit si in tipa cu multi bani, si in fata timida dar foarte desteapta, intr-o rockerita cu ochi albastri par saten si foarte lung, in fata care s-a combinat cu un tip tare care juca baschet in curtea scolii. Fiecare dintre aceste personaje reprezenta o tinta pentru mine.
Dupa ce am terminat liceul am devenit ce mi-am propus: mergeam la petreceri misto, imi placea cum eram perceputa, aveam conversi, dar fericirea unde era?Bineinteles ca tot ce imi doream eu ca boboaca erau doar niste idealuri minuscule, pentru ca nu stiam cat de departe pot de fapt sa ajung. Iar bucuria aia a fost aproape insesizabila. Asa si? Am ajuns aici? Nu am mare satsifactie. Asta e ce conteaza de fapt? Acum stiu ca nu.
In fine, in sfarsit imi dau seama ca fie criticile, fie complimentele celor din jur nu ar trebui sa ma afecteze. Cei din jur sunt fatetele mele: chiar daca tu esti egoist, asta este o trasatura a mea pe care nu vreau sa o recunosc, nu o accept dar o intalnesc in viata asta de pamantean prin tine.

Revenind la firul vietii imi dau seama ca pana si prima mea iubire adolescentina ma ajuta acum. El era un blond, cu ochi albastri si era dansator. Atunci era tot ce imi puteam dori. De asemenea, mama lui era psiholog. Acum o saptamana m-am decis sa fiu autodidacta si sa imi gasesc locul printre rafturile bibliotecilor si librariilor pline de carti de psiho. Dar pentru a incepe acest drum, m-am gandit daca stiu pe cineva care mi-ar putea da niste sfaturi pentru un begginer. M-am gandit la el.Nu m-am dus la el pentru ca long story, ci la Catinca, pe care am cunsocut-o multi ani mai tarziu.
Povestea poate continua si lantul asta nu poate fi rupt.Pur si simplu nu va reusi nimeni sa faca asta.

Liniste.

"Love nu e doar love. E doar love"

Iar Massive Attack este tot.

Random Notes

Si cand te gandesti ca totul a pornit de la o celula. O celula care se divide de n infinit de ori.
Intentia broastelor de a zbura a rezultat in manifestarea acestui "desire" si aparitia unei "specii", a pasarilor. nu a fost doar intentia unei broaste, ci a tuturor broastelor. aceste toate broaste ce sunt de fapt? rezultat al evolutiei? bulshit
Suntem niste diviziuni...ne tot dividem si dividem si dividem( pe plan fizic si local) de fapt eu sunt tot, tu esti tot, broasca e tot. un singur tot care creeaza care de fapt nu e singur ca nu poate fi numarat.este tot si gata. eu, Elena, sunt o manifestare, o intentie, o constructie, o creatie, un joc, un bit, o inocenta, o teama, un haos. ce e important pentru mine?
care e treaba cu gandurile?gandurile doar apar, ca le dau o importanta prea mare celor care imi fac rau este alegerea mea. observarea transforma orice in ceva "real", palpabil, vazut de mintea locala, minte care e limitata, merge pe cauza efect, se teme, e vai de ea. de aici si oameni atat de fricosi.
asa sunt si eu eu.mi-e teama sa vorbesc. spun ceva doar daca este super documentat, experienta anterioara etc. e absurd.asta nu inseamna nimic altceva decat ca mi-e teama de mine insami, ca mi-e frica sa vorbesc cu mine, sa imi spun lucruri care ma dor, care nu imi convin. dar adevarul si cuonoasterea? odata ce stii treci la next level,mai aproape de natura ta, mai aproape de sine. iubire.
apropo de a vorbi cu mine insami, mi-a trecut mai devreme o idee prin cap aka gand: mie nu imi convine ca e vorba de un tot si ca eu sunt doar ceva trecator in viata asta de om, ca eu ma lupt sa construiesc ceva frumos, ma lupt sa inteleg ce e cu mine si nu am timp si cand mor se pierde toata munca MEA si m-am bosmuflat, am zis ca nu im convine, dupa care mi-am dat doua palme si mi-am dat seama ca traiesc cu niste sechele din viata de pana acum, de fapt inca nu reusesc sa ma desprind  de local si sa zbor. am momente de zbor foarte rare si asta pentru ca nu ma concentrez pe ceea ce conteaza. sunt lenesa, dar in acelasi timp proasta. d ece nu mi-as focusa eforturile pe ce ma face fericita? in loc sa traiesc comod, in rutina, sa nu ma deranjez sa fac ceva pentru mine, Pentru MINE. :)) Stupid.
gata ajunge

http://www.youtube.com/watch?v=g5ps2JUxKps&list=PLC49FC96BD896501A E Bonobo, ma face sa inchid ochii

Despre tine

Esti atat de agitat!Opreste-te putin. Hai sa vedem....de unde sa pornim?
Imi spui ca nu esti tu, ca nu esti fericit, ca practic porti o masca si ca cei din  jur fac la fel. Ca te-ai saturat de caterinca, ca nu vrei sa fii un mascarici pentru ca nu mai e de tine.
Vrei sa fii fericit,dar te agati de scuze care nu iti dai seama cat de absurde sunt! Te lasi atat de influentat de exterior...si toate lucrurile astea iti umplu mintea si se ciocnesc si pornesc o furtuna in care nici tu, nici eu, nici nimeni altcineva nu pooate distinge ceva clar.Si tot adaugi greutati si alte si alte "probleme" si chestii materiale si nu vrei deloc sa incerci sa te intorci la baza. Intreaba-te? Cine esti? Ce esti? Cum ai ajuns aici?
Ai un suflet mare! Esti un om incredibil care se lasa lovit zilnic, care nu se iubeste pe sine, care nu mai intelege ce i se intampla si are impresia ca e un prost si ca merita toate astea. Incep invinuirile si incepi sa iti plangi de mila. De ce ti se intampla tie toate? De ce nu ai noroc?
Eu te intreb: de ce iti pui intrebarile astea?de ce nu pornesti prin a te cunoaste pe tine? Prin a incerca sa afli adevarul.

Daca am intelege legile naturale,am intelege cate cacaturi si-a facut omul cu mana lui de-a lungul istoriei. Am intelege cat de simplu e sa fii fericit. Am tolera si, aproape, ignora faptul ca alti oameni sunt superficiali. Ne-ar pasa mai mult de noi. Spunem ca in societatea capitalista toti sunt niste egoisti. Dar, nu, nu suntem! Daca am fi egoisti, am face totul pentru a fi fericiti. Nu am mai pune pret pe "materie", ne-am reintoarce la noi insine. Ne-am cauta, am avea impresia ca ne-am descoperit, am mai trai, am realiza apoi ca nu e atat de usor, am putea urca si cobori, uneori s-ar putea sa picam destul de rau pentru ca cineva ne prezinta o teorie care pare sa darame tot ce am construit pana atunci.
Totul se petrece in mintea ta; tu esti totul. Este lumea ta, fericirea ta.Tu o definesti.Tu trebuie sa te cunosti pe tine si sa gasesti comoara. Nimeni nu iti poate arata, pentru ca e comoara ta si doar tu poti ajunge la ea. Daca incerci sa imiti calea altora vei merge pe un drum gresit. E vorba despre tine, nu despre ei. Nu e usor, dar merita.

Am trait atatia ani ca niste orbi. Nu crezi ca ar fi timpul sa ne trezim?

Oameni frumosi

Astazi am iesit din casa pe la 11 dupa 4 zile de zacut;o gripa care m-a epuizat este vinovata. Lasand soarele, pasarelele si vantul in frunze, deocamdata, la o parte, am intrat la metrou si am alergat dupa tren, prinzandu-l la limita. Imediat, Domnul responsabil cu securitatea dintre vagoanele 2 si 3 ma intreaba:
"Cum e afara? "
"Cald...dar bate un vanticel." Ii raspund putin anapoda, inca gafaind.
Pauza.
"Dar sunt eu racita si probabil de asta mi se pare."
"Radacina de patrunjel. Contine de 10 ori mai multa vitamina C decat lamaia."
"O sa tin minte."
Imi pun castile in urechi, scot o carte si se indreapta din nou spre mine:
"De ce citesti asta?"
"Am citit-o cand eram mica si stiu ca mi-au scapat niste aspecte."
Cred ca mi-a raspuns:"Soarecele tot de pisica ramane mancat."
Ma lasa sa imi continui lectura si, aproape de Unirii, vazandu-ma ca ma pregatesc sa parasesc vagonul, imi spune:
"Eu scriu..acum trebuie sa imi fac norma asta.Dar scriu. Iti pot recita o poezie?"
Bineinteles ca am vrut. Era o poezie simpla, dar atat de frumoasa, despre o fata si un tren. Avea ritm. Nu reuseam sa nu ranjesc. Mi-a lasat impresia unui om la fel de simplu ca poezia lui, un om senin, cu stralucire in privire, dar cu o tristete pe care nu am inteles-o...sau pe care am preferat sa o ignor, pentru ca reusise sa ma faca sa stralucesc si eu.

De aici, am simtit cum ma misc mai usor, am observat cat de meticulos isi bea cafeaua un barbat in pasaj la universitate, la o masuta cu un singur scaun si cum isi savura tigara. Apoi, pana sa ajung la destinatie, la draga mea Adela, am trait o feerie.

Acum vine intrebarea? Pana acum unde am trait? Ce am facut? Am dormit? De ce nu mi s-a mai intamplat asa ceva?

Vine si raspunsul. Am fost inchisa. Mi-a fost teama. Am trait cu prejudecati. Am stereotipat.M-am stereotipat. Mi-am propus idealuri care nu imi apartineau. Erau idealurile altora.
Am norocul ca am intalnit in ultimul an oameni care m-au ajutat sa deschid ochii: de la profesori pana la amici pe care i-am cunoscut la petreceri. De la fiecare am cules cat am putut si am reusit sa ajung aici, in punctul in care mi-am dat seama ca fericirea nu este un deziderat.

"Love nu e doar love.E doar love"